Copilul de 16 ani care era la volanul uneia dintre mașinile implicate în accidentul de la Cobadin a murit

Copilul de 16 ani care era la volanul uneia dintre mașinile implicate în accidentul de la Cobadin a murit
Publicat: 09/08/2022, 14:48

Darius, băiatul de doar 16 ani care se afla la volanul uneia dintre mașinile implicate în accidentul care a avut loc pe 5 august la Cobadin, județul Constanța, a încetat din viață.

Decesul acestuia a venit la patru zile după accident, astfel că bilanțul se ridică acum la patru victime.

Ana şi Daniela, în vârstă de 13, respectiv 16 ani, au murit pe loc, în urma accidentului rutier produs vineri, 5 august, în localitatea Cobadin, judeţul Constanţa.

După două zile, a murit şi adolescentul de 17 ani care se afla în dreapta şoferului, potrivit Adevărul.

Alex se afla pe scaunul din dreapta al mașinii atunci când s-a produs accidentul cumplit. Atât el, cât şi Darius, adolescentul de 16 ani care conducea maşina, au ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Ambii au fost internaţi pe Secţia de Terapie Intensivă, fiind ţinuţi în viaţă de aparate. Alex a încetat din viață duminică.

Vineri dimineața, în jurul orei 1:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în localitatea Cobadin, a anunțat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, precizând că, atunci când au ajuns la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat, de 23 de ani. Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte două autoturisme parcate.

Cum s-a produs accidentul

Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona benzinăriei unde a avut loc accidentul se poate vedea cum una dintre mașini iese din zona pompelor, șoferul se asigură și merge cu viteză redusă pe carosabil, moment în care mașina este spulberată și proiectată în spate de un alt automobil care vine cu viteză mare pe contrasens.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Mașini Fiat, confiscate de autorități din cauza unui abțibild
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×